Alexandra Feodorovna Quotes

Alexandra Feodorovna, Empress of Russia, was only thirty-two but was already a physical wreck after ten physically and mentally draining years of pregnancy and childbirth. Her always precarious mental state was severely undermined by the discovery of Alexey’s condition and she tormented herself that she of all people had unwittingly transmitted haemophilia to her much-loved and longed-for son.* Her already melancholic air henceforth became an inexplicably tragic one to those not privy to the truth. The whole focus of the family now dramatically shifted, to protecting Alexey against accident and injury – to literally keeping him alive within their own closely controlled domestic world. Nicholas and Alexandra therefore abandoned their newly refurbished apartments in the Winter Palace and ceased staying in town for the court season. Tsarskoe Selo and Peterhof would from now on be their refuge.

marriage would necessitate a change of religion, the still-hesitant Alix at first refused. But the otherwise impassive Nicky was nothing if not determined. The very day after Ernie and Ducky were married, the overwhelmed princess finally agreed to become both Russian Orthodox and wife of the heir to the Russian throne. Just as Queen Victoria, the preeminent guest at the festivities, was finishing her breakfast, Ella burst in on her grandmother with the dramatic announcement that “Alix and Nicky are to be engaged.” The wedding was planned for the spring of 1895, but the death of Nicky’s father changed all the elaborate arrangements, including sufficient time for Alix to become literate in the Russian language. Alix had just joined her future husband at the imperial summer palace of Livadia in the Crimea when Tsar Alexander III died on November 1, 1894. His widow Minnie, the princess of Wales’s sister, became the dowager empress; and her son Nicky the new tsar, Nicholas II. The morning after her fiancé’s accession, Alix was received into the Orthodox faith and at the same time given the new name of Alexandra Feodorovna. The imperial family decided the wedding should follow the late tsar’s funeral within the week. Like her mother’s wedding at Osborne in 1862, Alix’s was far more funereal in tone than joyous. All that saved it from complete gloom was the depth of the young bride and groom’s love for each other. During the years when Alice’s children were marrying their cousins and producing a multitude of little second cousins, Vicky had moved from the hurricane’s eye to near oblivion. Though she had been wounded by Fritz’s illness and Willy’s uncivil behavior, until June 1888 she at least had a loving and sympathetic husband to share her distress and lighten her sometimes intolerable burden. After his death, Vicky was left to face her martyrdom stripped of that unfaltering support. With her widowhood, her difficulties centered, inevitably, on the new emperor. Such was the exquisite release Willy experienced in succeeding his father to the throne that he took vainglory to new heights. To the horror of his mother and English grandmother, he jettisoned the standard symbols of mourning that were obligatory for a son in so visible a role, notably refusing to refrain from travel for pleasure. On a grander scale, in his eagerness to test his new powers, Willy made the most disastrous mistake of his early reign only two years after coming

A class that had never before existed in Russia, a working class, was suddenly created. While thousands of jobs were created, the necessary laws—limits on the workday, standard wage scales, child-labor laws, and safe conditions—did not exist. This resulted in worker unrest, and revolt quickly followed.

Cu toate că nu voim aceasta, trupurile noastre îmbătrânesc, dar de ce să nu ne străduim, totuși, să ne păstrăm sufletele pururea tinere?

Dragostea noastră, a unora pentru ceilalți, poate fi sinceră și adâncă în zilele însorite, dar niciodată nu se vor vădi puterea și adevărul ei mai strașnic decât în zilele necazului și ale suferinței, când dragostea ne este pusă la încercare și când i se dă prilejul să scoată la iveală toată bogăția ei, până atunci ascunsă vederii apropiaților noștri.

Îți scriu, pentru că orice manieră de înfățișare a simțămintelor omenești poate aduce o oarecare mângâiere sufletească, fie și numai prin aceea că ne arată că nu suntem singuri pe lume. Știu că nimic nu poate înlocui ceea ce tu ai pierdut. Dar la fel de adevărat este că vei putea găsi iarăși dragostea, aici, pe pâmânt, în jurul tău. Dragostea nu a murit. O putem găsi aici și o putem găsi și în cealaltă lume. Iar aceasta pentru că semenii noștri care ne-au părăsit, dacă se află acum cu Dumnezeu, nu au cum să nu fie aproape de noi, nu au cum să nu se roage pentru noi în Ceruri! Se roagă, ne ajută, ne călăuzez pe drumuri pe care trebuie să mergem. Așadar, nu te teme să crezi că acela pe care îl iubești se află și acum lângă tine, iar tu lângă el, și amândoi sunteți aproape de Domnul – Cel care, răstignindu-Se pe Cruce, Și-a jertfit viața pentru voi. Mai mult nu am ce să-ți spun. Dar dacă vei crede acestora, o mare mângâiere vei afla.

Sunt pe lume mulți oameni în inimile cărora Dumnezeu a pus o sete după desăvârșire, oameni care nu sunt niciodată mulțumiți de ei înșiși, cărora le este rușine de ei înșiși, care sunt neîncetat munciți de dorințe care nu pot fi împlinite, de simțiri pe care nu și le pot conștientiza pe deplin, de puteri lăuntrice cărora nu știu ce întrebuințare să le dea, de îndatoriri pe care nu le pot duce la bun sfârșit, de un zbucium sufletesc pe care nu-l pot înfățișa și împărtăși nimănui, oameni care se bucură de orice schimbare prin care se pot face mai buni, mai nobili, mai curați, mai drepți, mai plini de dragoste, prin care pot dobândi o inimă neprihănită și o minte înțeleaptă.

Să alegem, în viață, acele lucruri pentru care să merite atât să trăim, cât și să murim.

Pentru mulți, o simplă legătură de prietenie poate schimba tot parcursul ulterior. Iar pentru fiecare dintre noi, simplul fapt de a ști că se află cineva căruia îi pasă cu adevărat de tine, înseamnă nespus de mult.

Dacă un om are nevoie de bunătatea ta, dăruiește-i-o neîntârziat, chiar astăzi! Poate că mâine va fi prea târziu. Dacă inima aproapelui însetează după cuvinte de îmbărbătare, de mulțumire, de sprijin, rostiți-le acum, dăruiți-i-le astăzi.