Ale Satan Quotes

Platím reportérům, aby o Mně nepsali. Nejdřív jsem je jednoduše vyháněl, ale oni začali zpovídat mé koně, a tak jim teď platím za každý řádek mlčení.

Toate florile otrăvitoare sunt fermecătoare, Satan însuși le-a semănat, căci există flori ale Diavolului și flori ale lui Dumnezeu! N-avem decât să privim în noi înșine și vom vedea că amândoi au creat câte o parte din lume. Ce picante delicii în această situație în care mă jucam nu cu focul, ci cu cenușile!

Jen si představ: ze tří dětí, které přivedeš na svět, se jedno stane vrahem, druhé obětí a třetí soudcem a katem. Lidé každý den zabíjejí vrahy, ale neustále se rodí další a další; každý den v sobě vrazi zabíjejí svědomí, zatímco svědomí popravuje vrahy, a všichni jsou naživu: jak vrazi, tak svědomí. V jaké mlze to žijeme!

Concepţia creştină şi concepţia curentă a suferinţei sînt fundamental false. După ele, suferinţa este un drum spre iubire, cînd nu este calea esenţială a iubirii. Dar oare creştinismul numai în această problemă ar trebui corectat? A vorbi de drumul suferinţei ca drum al iubirii este a nu cunoaşte nimic din esenţa satanică a suferinţei. Pe treptele suferinţei nu urci, ci cobori. Ele nu formează scări înspre cer, ci înspre infern. Şi întunericul în care ajungi pe scările durerii nu este mai puţin infinit şi etern decît lumina ce te orbeşte pe scările bucuriei. Suferinţa este o cale de separare, de disociere, este o forţă centrifugală ce te detaşează de sîmburele vieţii, de centrul de atracţie al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire şi intimitate. Dacă principiul divin se caracterizează printr-un efort de sinteză cosmică şi de participare metafizică la esenţa totului, atunci suferinţa este la antipodul acestui principiu. Principiul satanic, ca principiu de dislocare, de dualizare şi dramatizare, străbate într-o imanenţă organică şi esenţială întreg sîmburele durerii. În toate formele bucuriei, participi naiv la ritmul total al vieţii, iei un contact inconştient şi experimental cu dinamismul concret al firii şi te simţi legat prin toate fibrele cu pulsaţiile iraţionale ale lumii. Şi aceasta nu numai în bucuria spirituală, ci şi în diversitatea formelor de plăcere organică, în multiplele voluptăţi ale simţurilor. Separarea de lume în suferinţă duce la interiorizare excesivă, la o dezvoltare paradoxală a gradului de conştiinţă, încît toată lumea, cu splendorile şi întunecimile ei, se fixează faţă de om într-o poziţie de exterioritate şi transcendenţă. Şi cînd eşti într-o asemenea măsură separat de lume, cînd ai lumea veşnic în faţa ta şi cînd te simţi iremediabil singur în faţa acestei lumi, atunci cum să mai poţi uita ceva? Nu simţi necesitatea uitării decît a lucrurilor şi experienţelor din cauza cărora ai suferit. Or, unul din paradoxele bestiale ale acestei lumi este de a şterge amintirile celor ce n-ar vrea să uite şi de a fixa amintirile în memoria celor ce ar dori să uite totul.

Thus in Twelfth Night the fact that Malvolio is called demon-possessed, and is associated with the devil over and over again, points to his thematic role in the play. Like Satan, he is sick with self-love, falling by the force of his own gravity, as Chesterton said. Of course, Malvolio is a comic devil, not nearly so threatening as Iago or Shylock, but he is a devil nonetheless. And his devilry is manifest particularly in his desire to end the gaiety of Olivia’s house. Here especially the title of the play comes into its own. Twelfth Night is named for the last night of the Christmas season, the final celebration of the Incarnation. It is a night for carnival, for suspension of the serious and structured. Malvolio wants to stop the merriment, and so it is fitting that he is ultimately excluded from it. But more: Malvolio is not only excluded from the comic climax of the play. He is excluded and overcome through trickery, practical joking, mirth. Satan digs a pit for the merry, but Satan falls into the very pit of merriment. And it tortures him forever. In the final analysis, that is the practical import of all that has been said in this little book: the joy of Easter, the joy of resurrection, the joy of trinitarian life does not simply offer an alternative “worldview” to the tragic self-inflation of the ancients. Worked out in the joyful life of the Christian church, deep comedy is the chief weapon of our warfare. For in the joy of the Lord is our strength, and Satan shall be felled with “cakes and ale” and midnight revels.